Prin garantie, in sens larg, se intelege orice metoda, instrument sau angajament, accesoriul contractului comercial pus la dispozitia sau emis in favoarea unui titular de drepturi, in virtutea contractului incheiat, capabil sa asigure respectivului beneficiar realizarea certa a drepturilor garantate sau despagubirea baneasca corespunzatoare pentru daunele provocate de nerealizarea acestor drepturi. In cadrul garantiilor, se disting urmatoarele parti implicate:

  • Ordonatorul garantiei care este debitorul principal. Acestei parti contractante ii solicita beneficiarul (partenerul de contract) o garantie. In consecinta, ordonatorul solicita unei terte persoane – garantul – o garantie.
  • Beneficiarul garantiei este cel in favoarea caruia garantul emite garantia.
  • Garantul este debitorul secundar, cel care, in cazul neindeplinirii obligatiilor de catre debitorul principal, le indeplineste el. In schimburile internationale, orice persoana fizica sau juridica care dispune de un patrimoniu poate fi garant (exemplificam: orice firma, companie industriala, comerciala, statul reprezentat prin sefulstatului statului, guvernul, banca centrala, ministerul finantelor etc, institutiile bancare si financiare).

In vederea evitarii riscului pierderii sumelor avansate sub forma credit, in practica internationala se utilizeză modalitati specifice de garantare a recuperarii acestor sume.